Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 21-12-2007
Tematica: problema emigranţilor români din Italia
Categoria articolului: interviuri
Autorul articolului: Andreea Cascaval, Petru Zoltan
Titlul articolului: Criza din Italia, rezolvată româneşte
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.jurnalul.ro/articole/112538/criza-din-italia-rezolvata-romaneste


Numele cotidianului

Articolul:

Criza din Italia, rezolvată româneşte

Scris în 2007 12 20 de Andreea Cascaval, Petru Zoltan

România a trimis în Italia 20 de poliţişti români, dintre care opt de etnie romă. Au “luptat” cot la cot alături de autorităţile italiene împotriva infractorilor. Au luat parte la acţiunile din cazul Mailat, au apărat chiar o cazarmă şi au căutat un asasin invizibil. Jurnalul Naţional vă prezintă un interviu cu unul dintre poliţiştii români.

JN: V-aţi întors recent din misiune, din Italia. Cum a început colaborare româno-itaiană?

La un moment dat, datorită multitudinii de infracţiuni comise de români în Italia, a apărut o necesitate obiectivă de a colabora cu Poliţia italiană. Aşa a luat naştere proiectul ITARO, care prevedea dislocarea pe teritoriul italian a unor poliţişti specialişti români, care să sprijine autorităţile italiene în activităţile pe care le desfăşoară, în vederea contracarării fenomenului infracţional generat de concetăţenii noştri. Ultima misiune ITARO 4 s-a desfăşurat în perioada 17 septembrie-15 decembrie. Toate ar fi fost bune şi la locul lor dacă la un moment dat nu ar fi apărut acel episod care a vizat moartea Giovannei Regianni.

JN: De ce era nevoie de poliţişti români în Italia?

Era nevoie de noi acolo pentru că situaţia operativă o impunea. Anchetarea românilor s-a dovedit foarte anevoioasă. Poliţia italiană nu dispune de nişte fonduri atât de mari. La nivelul chesturii din Roma este o singură cameră în care se poate accesa internetul. Cameră care este sub cheie, cu acces special. Calculatoarele sunt din prima generaţie. Iar toate actele se întocmesc foarte greu. Ca să deschizi un computer trebuie să aştepţi un sfert de oră. Ei nu au foarte multe maşini. Ei au o motivaţie cu tentă politică, pentru că spun că guvernul actual nu a investit în siguranţa publică. Înainte să mă întorc în ţară, poliţiştii au ieşit în stradă. Culmea, este mai rău ca la noi.

Cazul Giovana Regianni


JN.: Ce s-a întâmplat în cazul Mailat?

Am participat la cazul acesta, chiar din momentul reţinerii lui Mailat. Când îl găseşti pe un om cu pistolul în mână şi ţeava fumegând, e mai greu de presupus că nu el a tras. Mailat a fost găsit în baraca lui cu un tricou şi ciorapii plini de sânge. Se schimba. Chiar în momentul în care încerca să fugă a fost reţinut de poliţiştii din Ponte Milvio. Tot în baraca lui a mai fost găsită şi poşeta doamnei Giovannei Regianni. Cazul este încă în desfăşurare. Activităţile investigative s-au terminat. Poliţia nu mai are nici o autoritate.

JN.: Cum s-a petrecut incidentul?

Mailat spune că doar a găsit geanta. Dar a purtat femeia pe umeri aproximativ 200 de metri şi a vrut să o arunce într-o groapă unde erau colectate deşeuri metalice. Dubiul este dacă nu cumva au fost doi. Mailat nu este un tip foarte solid, iar distanţa de unde se presupune că s-a produs agresiunea şi până în locul unde a aruncat-o este destul de mare. Femeia a murit după 46 de ore de când a fost găsită. Ea a fost tâlhărită pe traseul dintre gară şi staţia de autobuz. Apoi a fost bătută, încât şi-a pierdut conştiinţa. Avea o umbrelă în mână, pentru că ploua. Regianni avea o echimoză pe faţă. Tija umbrelei i s-a imprimat pe faţă. La mică distanţă de acel loc este un gard din plasă, pe sub care Mailat a târât-o. El are pe spate nişte urme care corespund ca dinamică cu sârma din gard.

J.N.:Ce probleme creează românii autorităţilor italiene?

Autorităţile italiene au avut foarte multe cazuri cu cetăţenii români găsiţi fără acte de identitate. Îşi declarau o identitate falsă. “Cum te cheamă?” “Gheorghe Marin.” “Şi unde stai?” “În Bucureşti pe partea dreaptă.” Am găsit o minoră care ieşise la furat. A spus că o cheamă Bobeanu Smochiniţa. A fost adusă la chestură. Eu, fiind acolo, am verificat să văd dacă există această persoană. Bineînţeles că nu! Atunci s-a pus problema ce facem cu copilul. Complicat. Trebuie fotosemnalată, amprentată. I-au spus să nu mai fure şi i-au dat drumul.

J.N.: Sunt românii cei mai periculoşi infractori ?

Nu! Italienii împreună cu ofiţerii români au arestat trei albanezi, infractori foarte periculoşi, care gestionau un grup de prostituate românce şi de alte naţionalităţi. După ce duceau fetele la “produs”, plecau şi ei să mai facă rost de un ban. Intrau prin escaladare în diferite apartamente, din zonele rezidenţiale, apoi forţau termopanele din balcoane. Victimele erau trezite cu o rază de lumină, de la lanterna proiectată în faţă. Erau legaţi, bătuţi şi li se furau toţi banii. Dacă nu găseau bani începeau să-i tortureze. La ultima ispravă au dat peste un avocat care avea în casă un seif. Seiful abia fusese montat, iar cei de la firmă nu-i lăsaseră cheile, pentru că trebuia să mai semneze nişte documente. După ce l-au bătut măr, nu l-au crezut că nu are cheile şi i-au tăiat un deget. I-au spus “Mai ai încă nouă, dacă nu deschizi seiful ţi le tăiem pe toate”. Aceşti infractori aveau un puternic accent din est şi, când plecau din casele victimelor, le ziceau “Nu vă fie teamă, suntem români, nu vă omorâm. Vrem doar banii şi bijuteriile”. De aici a plecat toată investigaţia. Nu am auzit de asemenea cazuri făcute de români.

Români asasinaţi.


J.N.: Cum s-a întâmplat cu cei trei români împuşcaţi în septembrie?

La data de 27 septembrie, în jurul orei 1:00 noaptea, au fost împuşcaţi trei români în zona Nomentana. Doi au murit, iar al treilea a reuşit să supravieţuiască în mod paradoxal cu şase gloanţe în el, calibru 9,17 mm. Calibru de război. Un grup de cinci români, care locuiau în barăcile de lângă parc, pe malul râului, s-au dus la furat după ce au băut cinci litri de vin. Florin Batog împreună cu Daniel Zaharagiu şi Alin Stoica locuiau într-o baracă, iar Mircea Sava şi Cătalin Neagu în alta. După ce au furat dintr-un magazin două sticle de suc, Neagu şi Zaharagiu au plecat să fure o motoretă şi au luat-o spre centru. La un moment dat, în timpul în care pregăteau furtul au fost prinşi de carabinieri. Zaharagiu a fost arestat, iar Neagu a reuşit să fugă. Asta a fost salvarea lor. Faptul ca au fost surprinşi de carabinieri.

J.N.: Ce făceau ceilalţi?

Ceilalţi trei au mai dat o tură prin zona Nomentana, după care Florin Batog şi cu Stoica, pentru că erau mai apropiaţi, au plecat pe una dintre străzile din apropiere, şi îl trimit pe Sava înapoi la magazin să vadă dacă mai e cineva pe acolo, ca să se întoarcă la furat.

J.N.: Ce s-a întâmplat după ce au “verificat” zona?


Stoica, Batog şi cu Sava s-au reîntâlnit în dreptul unui pasaj, stăteau pe marginea rampei, pe o bordură, şi puneau la cale lumea. La un moment dat se apropie de ei un individ, se aşază lângă ei şi îi întreabă ce fac acolo. Ei spun că nu fac nimic. Îşi scoate din partea dreaptă o căciuliţă, gen pescar, şi-o pune pe cap, de sub haină scoate un pistol şi îi întreabă pe români dacă ştiu cine este el. Pe Sava îl ia gura pe dinainte şi spune “carabiniero borgheze” într-o italiană mai mult spaniolă. Individul îi dă o palmă, îi pune pistolul la tâmplă şi zice: “Nu. Hai să mergem”. Coboară această rampă, cotesc spre dreapta, apoi spre stânga, iar la jumătatea ultimei porţiuni le spune în italiană să se oprească. Îi pune în genunchi, le arată cum să-şi pună mâinile la cap, le pune pistolul la tâmplă, după care spune “basta”, în italiană. Sava înţelege că “basta” înseamnă gata, s-a terminat, şi dă să ridice să plece. Individul îi spune în italiană să stea jos. După ce respectivul îi spune stai jos, Sava ridică capul în partea dreaptă. Exact în fracţiunea respectivă de secundă pleacă şi primul glonţ, care nu îl nimereşte pe Sava în tâmplă, pentru că a ridicat capul, îl loveşte însă în maxilarul drept şi iese pe sub maxilarul stâng. Probabil nivelul adrenalinei era mai mult decât ridicat şi Sava începe să fugă. Apoi, mai primeşte încă cinci gloanţe în spate. Reuşeşte totuşi să fugă, să cotească spre dreapta, să traverseze tot acest pasaj. Iese. Mai parcurge încă 50 de metri, strigă după ajutor, după care se prăbuşeşte.

J.N.: I-a sărit cineva în ajutor?

Auzind strigătul de ajutor, două femei care locuiau în apropiere au coborât şi îi aduc o pernă şi o cană cu apă. În clipa când a băut prima gură de apă i s-a făcut rău. Îi era foarte sete, a spus. La două minute a apărut poliţia şi aproape imediat şi o ambulanţă.

J.N.: Cum au fost împuşcaţi Batog şi Stoica?


Când a fugit, Sava aude o împuşcătură şi apoi pe Florin Batog gemând şi spunând “AU!”. Acesta moare cu un glonţ în craniu, iar celălalt, Stoica Alin, reuşeşte şi el să fugă puţin, pentru că a fost găsit pe trepte, dar tot aşa, primeşte din spate încă cinci gloanţe în regiunea toraco-lombară. Unul dintre gloanţe îi perforează artera iliacă dreaptă, ceea ce i-a provocat o complicaţie foarte urâtă. Cei doi au fost luaţi imediat şi duşi la spital. Alin Stoica a supravieţuit încă vreo două săptămâni, dar într-o comă profundă. Medicii italieni au încercat să îi facă un by-pass, piciorul i s-a cangrenat, au apărut complicaţii la nivel hepato-renal, l-au băgat pe dializă şi nu a mai rezistat.

J.N.: Când aţi vorbit cu Sava?


Ne-am deplasat exact în dimineaţa respectivă la Sava, la Spitalul Sandro Pertinni, să încercăm să stam de vorbă cu el. Era într-o stare foarte gravă, galben. De-abia a reuşit să mormăie câte ceva. Nici colegii italieni nu înţelegeau ce spune, pentru că avea gura făcută ţăndări... Am reuşit până la urmă să înţeleg despre ce este vorba, cum s-au petrecut lucrurile şi ce mi-a spus el v-am spus şi eu. Rămâne întrebarea ce-au făcut cei doi cât s-au despărţit de Sava.

J.N.: Aţi reuşit să faceţi portretul-robot al asasinului?


Da! Poliţiştii italieni îl caută încă pe acest personaj. Există mai multe variante. Românii care locuiau în barăci au fost extrem de reticenţi în a ne sprijini şi a ne spune de ce s-ar fi putut întâmpla chestia asta. Până la urmă, din discuţiile cu ceilalţi români, deci activitate investigativă desfăşurată în rândul cetăţenilor români de poliţişti români, am aflat că acest Batog Florin Daniel a lucrat la un moment dat pentru un italian. Italianul nu l-a plătit, cum le este stilul. Se spune că Batog a hotărât să îşi ia el banii care i se cuvin. A luat puţin mai mult. Batog a rămas într-o seară în subsolul barului, a aşteptat să plece toată lumea şi a plecat de acolo cu vreo 3.000 de euro şi o pungă plină cu mărunţiş. Acum nu se ştie dacă de la chestia asta a pornit toată treaba asta sau nu, cert este că înainte cu câteva zile, înainte de 26 septembrie, cei de la baracă îl tot pistonau pe Batog că: “Ce faci, dom’le, nu ne mai aduci croasante?”. La care Batog spune: “Nu mă mai duc pe acolo, că, dacă mă prinde, italianul mă împuşcă”. Batog Florin le aducea în fiecare seară croasante, care rămâneau nevândute şi pe care italianul i le dădea cadou.

J.N.: Dacă ar vedea vreo poză nu l-ar putea recunoaşte pe patronul barului?


Sava nu îl cunoaşte, nimeni nu îl cunoaşte. Nimeni nu ştia unde este barul. Marele “fault” vine însă chiar din partea lui Mircea Sava. La un moment dat, stând de vorbă cu el, prezentându-i fotografii, discutând cu el, am avut senzaţia că mi-a acceptat prietenia, cum se zice. Dar el s-a întors în România exact în momentul când trebuia să îi prezentăm nişte planşe fotografice, începusem să aducem oameni la chestură...

J.N.: Dar el avea voie să plece dacă era implicat?


Era vicitimă, nu i-a reproşat nimeni nimic. El, în mod normal, ar trebui să coopereze. Dar ce se întâmplă? El îl ia pe “nu” în braţe şi spune: “Dom’le, mi-e frică să nu mă omoare”. Cazul a fost mediatizat, şi cel care a comis acestă faptă ştie că el a scăpat.

J.N.: Cu ce armă a tras asasinul?


Arma a fost un pistol Beretta calibru 9.17 mm. Exact arma aflată în dotarea forţelor de carabinieri, dar şi a altor forţe de ordine. Probabil că ei vor găsi la un moment dat acest pistol. Asta nu înseamnă că persoana care îl deţine a şi tras cu el, pentru că avocaţii lor sunt mai arţăgoşi decât ai noştri. Se găseşte pistolul, dar cum dovedeşti că acela a tras cu el. Nu vorbim despre posesorul de drept al pistolului, ci de virtuala persoană la care, dacă va exista mult noroc, se va găsi arma. Cum dovedeşti că el a tras cu ea? Vă spun că dosarul până acum are cam un metru înălţime cu toate documetele pe care le-au luat. Au făcut planşe fotografice, au făcut excluderi din grup, am adus câteva persoane. Dacă s-ar fi întâmplat la Napoli sau la Palermo, unde ăia îşi împart gloanţe precum amenzi de circulaţie, era altceva. Dar la Roma este o chestie foarte serioasă. Şi s-au implicat deja şi preşedintele senatului italian şi s-a făcut un foarte mare tam-tam. S-au făcut presiuni foarte mari pentru a fi identificat autorul.

J.N.: Cei trei erau infractori periculoşi?


Nu am exclus la un moment dat, deşi nu am avut nici un fel de indiciu că cei trei sau, mă rog, grupul de acolo sau unul dintre cei de acolo să fi comis o infracţiune mai gravă. La un moment dat, în zona aceea, în vară, a fost violată şi o italiancă de 16 ani. Autorii nu au fost prinşi.

J.N.:Ce probe au mai fost administrate în acest dosar?


La un moment dat l-am pus pe Sava într-o încăpere din aia ca în filmele americane, se vedea dintr-o parte şi în partea cealaltă era oglindă. L-am adus pe unul care într-adevăr a fost “guardia giurata”, deci un agent de pază şi care ar fi avut trăsăturile descrise. L-am adus acolo, Sava l-a văzut şi zice: “Eu zic că ăsta e!”. “Mă, e sau nu e ăsta?” “Eu zic că ăsta e.” Având şi nişte reacţii obiective, l-am văzut că s-a albit, a început să tremure. S-ar putea să fi recunoscut chipul persoanei respective. După voce şi după înălţime însă nu se nimereşte, deci noi îl căutam pe unul mai înalt decât Sava, cam cu jumătate de cap, deci pe la 1,85-1,86, iar ăsta are un metru şi jumătate. Nu locuieşte acolo, nu a mai fost în zona respectivă de ani buni. Acum se poate ca acest chip să semene cu cel al agresorului. Pe ăsta l-am adus la chestură sub o legendă că se verifică armamentul: “Dom’le, am avut armament, dar l-am vândut acum nu ştiu câţi ani la magazin”. La ei, dacă ai autorizaţie de la poliţie, îţi poţi cumpăra de la magazin de la pistol până la puşcă cu lunetă.

J.N.: La ce acţiuni aţi mai participat alături de poliţiştii italieni?

Puteţi să spuneţi că am participat la apărarea cazarmei Maurizzio Giglio cu scutul şi cu casca. Mă întorsesem printr-un context favorabil puţin mai devreme de la birou, făcusem un duş şi mă pregăteam să citesc nişte ziare. Zgomot, zarvă foarte mare. Această cazarmă este cumva pe colţ, foarte aproape de Stadionul Olimpic. Tomberoane aruncate, sticle sparte. Deschid geamul. Au început să arunce cu de toate. L-am închis repede. M-am uitat la ei cum “defilează” pe acolo. Au fost în jur de 500-600 de suporteri. Am crezut că pleacă. Nu ştiam efectiv ce s-a întâmplat, de ce sunt atât de violenţi. Nu am fost pus în temă cu faptul că un poliţist italian l-a împuşcat pe un suporter. Toată chestia a continuat cu nişte zgomote foarte puternice în interiorul cazarmei. Am coborât pe scări şi am văzut că suporterii erau în curte deja, distrugeau maşinile. Nu au apucat să intre foarte mult. În cazarmă nu erau foarte mulţi poliţişti. Erau bucătarii, femeile de serviciu. Eu ce să fac... am luat un scut, un baston, mi-am pus o cască în cap. Nu de frică că păţesc ceva, dar mă confundau poliţiştii cu un tifos şi luam bătaie. Au venit întăriri şi am reuşit până la urmă să închidem poarta de la cazarmă. La finalul misiunii ne-am ales cu câte o scrisoare de apreciere şi mulţumiri din partea autorităţilor italiene.

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.